Stiu ca e putin cam pretentios, parca ar fi un titlu de roman sau film.
Ar fi putut fi Filiera....Tarodul....Cazmaua....Tarnacopul...Steltznerul...sau orice alte denumiri de scule si dispozitive. Imi pare rau ca am intrerupt invatarea limbii germane acum multi ani. Acum as fi putut sa explic aici pe un ton formal cum ca denumirea sculelor folosite in majoritatea cazurilor vine din limba germana.Ca de exemplu tarod=scula de mana care se foloseste impreuna cu porttarodul pentru executia filetelor interioare.Vechiul meserias cu scoala facuta prin anii 40-50 il stie drept ghiventbohr.
De ceva timp aflu amanunte tare interesante citind blogurile. Nu-s mare specialist in soft, mai mult in hard, ma descurc oarecum si imi place tot ce e legat de calculatoare, inclusiv Linux.Mare pacat ca timpul trece foarte repede acum .Libertatea blogului are avantaje si dezavantaje:daca esti tu insuti asa cum te stii, poti fi ranit, daca esti tu asa cum vrei sa fii, poti fi ranit. Cineva spunea despre aspectul asta ca inca nu e hotarata sa-si exprime public ideile si sentimentele . RESPECT .
Azi noapte visam ca am propriul meu blog cu titlul "Adevaratul meu blog" in care scriam si eram ascultat si aveam multeeeee accesari si era super. Astazi m-am intristat cand cineva care a citit ce am scris eu pe aici mi-a confirmat ce banuiam si anume ca am speriat-o prin atitudinea care este transpusa prin scrierile mele, ca sunt cam impulsiv si are dreptate. Cui foloseste ?
Placerea de a scrie deriva din placerea de a citi. Pana la varsta de 14 ani citeam non stop(noaptea terminam la lumina lanternei sub asternut).Am inceput sa ma port altfel, am inceput sa vorbesc altfel si atunci prietenii si vecinii mei din cartier au inceput sa dispara unul cate unul. Ghinion ...locul lor nu a fost ocupat de altii mai buni. situatia s-a repetat din nou si din nou timp de multi ani .Am schimbat sute de colegi prin scolile facute si locurile de munca.
Abia acum gasesc pe cineva care sa ma transpuna prin legatura care s-a creat instantaneu, chiar asa am simtit ca este o legatura deosebita,scorpionul simte asta.
Dar ce pacat ca s-a sperit de stilul meu, poate ca ea este persoana care sa faca conexiunea cu ceea ce vreau sa fiu, cu ceea ce vreau sa ajung .
Nu te retrage, poti fi buna cu noi cei care suntem altfel dupa cum bine ai observat.
Apreciez felul in care te exprimi, e clar ca ai un talent special in ceea ce priveste relatiile interumane si abilitatile de comunicare.Mi-ai fost de mare ajutor atunci cand dupa ce ai citit randurile scrise de mine, ai raspuns asa de fin si de simplu, dovedindu-mi nobletea care te caracterizeaza.
Prin aceste moduri deschid conexiunea cu o lume care pana acum ceva timp,pentru mine nu exista. Lumea celor care vorbesc putin si gandesc mult, lumea oamenilor fini si elevati, lumea celor care nu cunosc uriciunea de alaturi,lumea celor care sunt speciali . Vreau sa renunt la calea de pana acum : munca, casa, munca, casa,munca, casa.....
Multumesc pentru finetea lectiei predate....
luni, 22 februarie 2010
joi, 11 februarie 2010
Curierul
Transferul de documente si valori, din vechime pana in zilele noastre, se poate face cu un serviciu poştal sau mai nou cu un serviciu de curierat.
Persoana, sau persoanele care se ocupa cu acest serviciu ocupa funcţia de curier. Ei au capatat denumirea de la activitatea pe care o prestează aşa cum exista si alte denumiri: băcani, frizeri, ospătari, tâmplari, bucătari etc
In decursul anilor, o parte din aceste denumiri au intrat si in documente cu functia de nume de familie : Bucataru, Bacanu, Croitoru, Luntraru, Spoitoru, Carciumaru si altele pe care bineînţeles cu toţii le întâlnim din belşug in fiecare zi. Curiozitatea care m-a făcut sa scriu aceste rânduri pleacă de la aspectul ca nu am întâlnit pana acum nici o persoana care sa se numească: Curieru .
In istoria oraşului meu natal Ibrail exista poate cea mai diversificata gama de meserii la vremea când se afla sub ocupaţie turceasca sau imediat după încetarea acesteia. După 17 iunie 1828 când cetatea a fost predata de comandantul ei, Soliman Pasa, către armata rusa, după 10 zile de asediu, începe istoria moderna a oraşului Brăila. Documentele importante despre aceste vremuri se afla in arhive publice sau private.
Interesante sunt aspectele despre care nu se prea scrie, unele cunoscute, altele necunoscute. O atracţie teribila o reprezintă vremurile in care timp de 290 de ani Ibrail a fost raia turceasca, vremurile in care s-au construit zidurile cetăţii, galeriile de sute de kilometri pe sub cetate si in afara ei, hrubele cu diverse intrebuintari: pulberărie, armurărie,depozite de grâne si altele. Galeriile porneau de la Dunăre, traversau cetatea dintr-o parte in alta, se intersectau si duceau pana in afara cetăţii cu mult, urmând căile unele sub altele la un moment dat, dar cine mai ştie astăzi cum erau, unde mergeau si de ce erau aşa? Lucru cert este ca acele vremuri reprezintă un mare mister care merita si trebuie cercetat.
Lucrări scrise arata ca : « După retragerea turcilor,in Brăila au rămas aproximativ 3000 locuitori (din cei 30 000, cat indica toate lucrările geografico-statistice, apărute pana in 1828) » si asta se întâmpla in 1828 . O aşa de multa aglomerare urbana putea sa reziste fara un curier,un mesager,un serviciu adecvat .
Curierul care astăzi are aceasta ocupaţie se poate organiza si in acele vremuri?
Haideţi sa facem un exerciţiu de imaginaţie: Curieru Popescu, anul 1736, încărcat cu mesaje, scrisori, colete se grăbeşte prin cetate sa livreze la vreme către onoraţii clienţi mesajele, coletele. Cum se deplasează?Cum se efectuează livrarea? Asta se face prin cetate, la vedere, dar mai sunt si mesajele secrete, care trebuie livrate cu discreţie si rapid, sunt mesaje care nici nu pot vedea lumina zilei....
....... O corabie acostează in portul Brăilei. Malul înalt de pamant deasupra căruia se afla cetatea este împânzit de ziduri, turnuri, santuri. Sălciile încărcate de verdeaţa care pornesc de la Dunăre pana la mal susura liniştea. Un marinar coboară de pe corabie alături de colegii lui pentru a lega corabia la sălcii. Se lasă schela de lemn pentru coborâre. Hamalii apar si încep a mişuna pe langa corabie in căutare de munca, ca si negustorii sau pungaşii. Căpitanul Kir Iani, bun cunoscător al acestor meleaguri, venea de la Stambul cu o incarcatura de mirodenii. Barcazul se legăna alena la mal. Kir Iani trimise pe Sotir, ajutor de nădejde, cu carte scrisa de la Ahmet Pasa către Mehmet Pasa guvernatorul cetatii.
Sotir, bărbat încercat, voinic, cu mersul lui legănat, cu şalvarii fluturand se pierdu in zare printre sălcii. Cunoştea cetatea ca pe propriile buzunare si nu-i fu greu sa ajungă la casa guvernatorului, o clădire înconjurata de ziduri, cu turnuri la colturi si păzita de ieniceri la podul de peste sant. Trimise vorba prin curierul de la poarta si cartea cu sigiliu către Mehmet Pasa, aşteptând răspuns. După ceva timp primi încuviinţare sa se prezinte la guvernator. De, se pare ca Sotir nu era doar un marinar oarecare. El mai avea si ceva vesti care nu puteau vedea lumina zilei. După un ceas de taina Sotir pleca vesel către corabia lui Kir Iani, însoţit de o mica armata de hamali care sa transporte marfa la casa guvernatorului.
Alături de corabia cu mirodenii la câteva sălcii era legata o alta corabie, turceasca. Aceasta aştepta încărcata, gata de plecare către Stambul, cartea de la guvernatorul cetăţii, Mehmet Pasa către Ozgur Pasa de la Stambul .Un calaret stârnind praful se ivi pe drumeagul dintre sălcii, descalecă si da înscrisurile către corăbieri. Era permisul de plecare.
Marinarii sarira pe mal, dezlegară parama de la sălcii si corabia începe a se desprinde uşor de la mal, prova se puse in curent, barcazul vira, pânzele se umflară in vânt si o vedeai cum se micşorează in orizont.
Asa se desfasura activitatea de curier in acele vremuri.
Apoi mai sunt si hrubele, despre ele se spune ca ar fi inca pline de mesaje si de lucruri care aşteaptă sa fie descoperite, după atâtea sute de ani.
Cetatea Brăilei a fost ridicata pe aceste locuri in 1540 spun documentele, 290 de ani de stăpânire otomana a acestor locuri, din 1538 pana in 1828, cine ştie care sunt mesajele transmise sau netransmise către viitor, către urmaşii celor care au locuit si trăit aici. Poate locurile unde a fost cimitirul turcesc al cetăţii, poate hrubele necercetate si nedescoperite pot spune ceva. Sunt sigur ca exista un mesaj undeva in istoria acestui oraş de la Dunare, vechiul Ibrail, actualul Brăila.
Poate ca asta e şansa mesagerului, a curierului, de a transmite un mesaj către noi.
Braila
3 Februarie 2010
Persoana, sau persoanele care se ocupa cu acest serviciu ocupa funcţia de curier. Ei au capatat denumirea de la activitatea pe care o prestează aşa cum exista si alte denumiri: băcani, frizeri, ospătari, tâmplari, bucătari etc
In decursul anilor, o parte din aceste denumiri au intrat si in documente cu functia de nume de familie : Bucataru, Bacanu, Croitoru, Luntraru, Spoitoru, Carciumaru si altele pe care bineînţeles cu toţii le întâlnim din belşug in fiecare zi. Curiozitatea care m-a făcut sa scriu aceste rânduri pleacă de la aspectul ca nu am întâlnit pana acum nici o persoana care sa se numească: Curieru .
In istoria oraşului meu natal Ibrail exista poate cea mai diversificata gama de meserii la vremea când se afla sub ocupaţie turceasca sau imediat după încetarea acesteia. După 17 iunie 1828 când cetatea a fost predata de comandantul ei, Soliman Pasa, către armata rusa, după 10 zile de asediu, începe istoria moderna a oraşului Brăila. Documentele importante despre aceste vremuri se afla in arhive publice sau private.
Interesante sunt aspectele despre care nu se prea scrie, unele cunoscute, altele necunoscute. O atracţie teribila o reprezintă vremurile in care timp de 290 de ani Ibrail a fost raia turceasca, vremurile in care s-au construit zidurile cetăţii, galeriile de sute de kilometri pe sub cetate si in afara ei, hrubele cu diverse intrebuintari: pulberărie, armurărie,depozite de grâne si altele. Galeriile porneau de la Dunăre, traversau cetatea dintr-o parte in alta, se intersectau si duceau pana in afara cetăţii cu mult, urmând căile unele sub altele la un moment dat, dar cine mai ştie astăzi cum erau, unde mergeau si de ce erau aşa? Lucru cert este ca acele vremuri reprezintă un mare mister care merita si trebuie cercetat.
Lucrări scrise arata ca : « După retragerea turcilor,in Brăila au rămas aproximativ 3000 locuitori (din cei 30 000, cat indica toate lucrările geografico-statistice, apărute pana in 1828) » si asta se întâmpla in 1828 . O aşa de multa aglomerare urbana putea sa reziste fara un curier,un mesager,un serviciu adecvat .
Curierul care astăzi are aceasta ocupaţie se poate organiza si in acele vremuri?
Haideţi sa facem un exerciţiu de imaginaţie: Curieru Popescu, anul 1736, încărcat cu mesaje, scrisori, colete se grăbeşte prin cetate sa livreze la vreme către onoraţii clienţi mesajele, coletele. Cum se deplasează?Cum se efectuează livrarea? Asta se face prin cetate, la vedere, dar mai sunt si mesajele secrete, care trebuie livrate cu discreţie si rapid, sunt mesaje care nici nu pot vedea lumina zilei....
....... O corabie acostează in portul Brăilei. Malul înalt de pamant deasupra căruia se afla cetatea este împânzit de ziduri, turnuri, santuri. Sălciile încărcate de verdeaţa care pornesc de la Dunăre pana la mal susura liniştea. Un marinar coboară de pe corabie alături de colegii lui pentru a lega corabia la sălcii. Se lasă schela de lemn pentru coborâre. Hamalii apar si încep a mişuna pe langa corabie in căutare de munca, ca si negustorii sau pungaşii. Căpitanul Kir Iani, bun cunoscător al acestor meleaguri, venea de la Stambul cu o incarcatura de mirodenii. Barcazul se legăna alena la mal. Kir Iani trimise pe Sotir, ajutor de nădejde, cu carte scrisa de la Ahmet Pasa către Mehmet Pasa guvernatorul cetatii.
Sotir, bărbat încercat, voinic, cu mersul lui legănat, cu şalvarii fluturand se pierdu in zare printre sălcii. Cunoştea cetatea ca pe propriile buzunare si nu-i fu greu sa ajungă la casa guvernatorului, o clădire înconjurata de ziduri, cu turnuri la colturi si păzita de ieniceri la podul de peste sant. Trimise vorba prin curierul de la poarta si cartea cu sigiliu către Mehmet Pasa, aşteptând răspuns. După ceva timp primi încuviinţare sa se prezinte la guvernator. De, se pare ca Sotir nu era doar un marinar oarecare. El mai avea si ceva vesti care nu puteau vedea lumina zilei. După un ceas de taina Sotir pleca vesel către corabia lui Kir Iani, însoţit de o mica armata de hamali care sa transporte marfa la casa guvernatorului.
Alături de corabia cu mirodenii la câteva sălcii era legata o alta corabie, turceasca. Aceasta aştepta încărcata, gata de plecare către Stambul, cartea de la guvernatorul cetăţii, Mehmet Pasa către Ozgur Pasa de la Stambul .Un calaret stârnind praful se ivi pe drumeagul dintre sălcii, descalecă si da înscrisurile către corăbieri. Era permisul de plecare.
Marinarii sarira pe mal, dezlegară parama de la sălcii si corabia începe a se desprinde uşor de la mal, prova se puse in curent, barcazul vira, pânzele se umflară in vânt si o vedeai cum se micşorează in orizont.
Asa se desfasura activitatea de curier in acele vremuri.
Apoi mai sunt si hrubele, despre ele se spune ca ar fi inca pline de mesaje si de lucruri care aşteaptă sa fie descoperite, după atâtea sute de ani.
Cetatea Brăilei a fost ridicata pe aceste locuri in 1540 spun documentele, 290 de ani de stăpânire otomana a acestor locuri, din 1538 pana in 1828, cine ştie care sunt mesajele transmise sau netransmise către viitor, către urmaşii celor care au locuit si trăit aici. Poate locurile unde a fost cimitirul turcesc al cetăţii, poate hrubele necercetate si nedescoperite pot spune ceva. Sunt sigur ca exista un mesaj undeva in istoria acestui oraş de la Dunare, vechiul Ibrail, actualul Brăila.
Poate ca asta e şansa mesagerului, a curierului, de a transmite un mesaj către noi.
Braila
3 Februarie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
